Când Andrei P., un tânăr de 34 de ani din București, a moștenit casa bunicului său dintr-un sat liniștit de munte, a crezut că va avea parte doar de un loc unde să evadeze din oraș.

Casa era veche, dar bine întreținută. Însă într-o dimineață, în timp ce săpa în grădină pentru a construi o alee de piatră, lopata a lovit ceva dur.

O cutie metalică, învelită în plastic și sârmă ruginită.

A dus-o în casă, a desfăcut cu grijă legăturile și a deschis capacul. Înăuntru – un jurnal, câteva poze alb-negru și o cheie veche.

Dar ceea ce a citit în primele pagini l-a făcut să tremure.

„Am mințit pe toți. Nici eu nu sunt cine cred că sunt. Am trăit o viață care nu-mi aparține.”

Bunicul lui, despre care toți spuneau că a fost un om cinstit, veteran și dascăl respectat, ascundea un trecut dublu.

Adevărul ascuns?

Din jurnal reieșea că bunicul se refugiase în România în anii ’50, sub o identitate falsă. Era un fugar dintr-o țară vecină, implicat într-un scandal politic de proporții. Numele lui real nu era cel din acte.

Cheia din cutie ducea la o cameră secretă din pivniță, unde Andrei a găsit documente, pașapoarte false, o uniformă militară și scrisori codificate.

Șocul familiei a fost total.

Mama lui Andrei a izbucnit în lacrimi: „Tot ce știam despre tata… era o minciună. Dar îl iubesc la fel.”

Ce a făcut Andrei cu informațiile?

A predat totul unui istoric local, iar dosarul a fost predat autorităților. Ce s-a aflat ulterior? Că bunicul său fugise de o condamnare nedreaptă și își salvase viața, reinventându-se ca un om bun.

Finalul?

Casa a rămas a lui, dar acum, în peretele camerei principale, stă înrămată o pagină din jurnal. Cea care începe cu:
„Am mințit pe toți…”
Ca o amintire că uneori, adevărul doare. Dar eliberează.