Timp de un deceniu, într-un parc liniștit dintr-un oraș românesc, același om putea fi văzut zilnic stând pe aceeași bancă. Nu vorbea cu nimeni. Nu cerșea. Nu părea să aștepte pe cineva. Pur și simplu, stătea.

Locuitorii cartierului ajunseseră să-l considere parte din decor. Îi spuneau „Domnul de pe bancă”. Îl salutau din politețe, iar unii chiar îi lăsau din când în când un covrig sau o cafea caldă.

Apoi, într-o zi de luni, ceva s-a schimbat.

Banca era goală. Prima oară în 10 ani. Oamenii au crezut că poate e bolnav sau și-a mutat rutina în alt parc. Dar n-a mai apărut nici a doua zi. Nici a treia.

Abia când poliția a fost chemată pentru identificarea unui corp neidentificat găsit într-un apartament modest din apropiere, s-a aflat cine era cu adevărat bătrânul.

O descoperire neașteptată

La câteva zile după deces, angajații parcului, curățând zona, au observat că banca pe care stătea zilnic era ușor diferită față de celelalte. Una dintre scândurile de sub șezut părea montată invers. Au desfăcut-o. Înăuntru, ascunsă într-un compartiment secret, se afla o cutie metalică.

În cutie: scrisori vechi, o poză îngălbenită cu o femeie tânără și un băiat mic… și un testament.
Testamentul era scris de mână și începea cu cuvintele:
„Dacă citiți asta, înseamnă că am plecat. Și că e timpul să știți povestea mea…”

O viață de sacrificii și un singur regret

Documentele din cutie dezvăluiau o poveste sfâșietoare: bărbatul fusese inginer, rămăsese văduv tânăr, iar fiul său dispăruse într-un accident tragic. A ales banca aceea pentru că era locul în care veneau împreună când băiatul era mic. „Aici îl simt cel mai aproape”, scria el.

A stat acolo, în fiecare zi, timp de 10 ani, sperând că într-o zi, măcar pentru o clipă, băiatul lui îl va regăsi. Poate într-o altă formă. Sau poate doar în amintire.

Reacția comunității?

După aflarea poveștii, banca a fost păstrată exact așa cum era și a devenit un loc de reculegere. O placă discretă a fost montată cu textul:
„Pentru cel care a așteptat, dar nu a fost uitat.”