Rică Răducanu în impas financiar cu terasa din Neptun Mai vin turiști mănâncă o ciorbă fac o poză și pleacă.Vezi in comentarii
Rică Răducanu, fostul mare portar al Rapidului și un personaj îndrăgit de generații întregi de români, trece printr-o perioadă dificilă pe plan economic. De aproape 12 ani, sportivul administrează Terasa Sirena din stațiunea Neptun, în zona „La Steaguri”, însă vara aceasta nu aduce veștile așteptate.
Fosta glorie a fotbalului românesc a povestit într-un interviu acordat publicației Click! că afacerea de familie care altădată prospera este acum aproape în colaps, din cauza numărului tot mai mic de clienți.
„Nu mai merge, tată, afacerea. Anul ăsta e rău de tot. Mai vin turiștii, vreo doi-trei pe la prânz, mănâncă o ciorbă, fac o poză cu mine și pleacă. De bacșiș, nici nu mai poate fi vorba. Numai cei cu dare de mână mai lasă ceva. În rest, lumea are banii drămuiți. Mulți vin cu traista, își iau mâncare de la alimentară și își fac sendvișuri.”
Deși meniul Terasei Sirena este accesibil, Rică Răducanu recunoaște că pentru mulți români aflați în vacanță, chiar și o masă modestă devine un efort financiar. Ciorba de burtă costă 25 de lei, ciorba de pește 24 de lei, iar pomana porcului cu mămăligă este 35 de lei. Pentru cei care vor ceva rapid, un mic se vinde cu 5 lei, la același preț ca în Piața Obor din București.
„E mult pentru turiștii cu bani puțini. Și în Neptun, ca peste tot, lumea vine să se relaxeze cu bugetul strâns. Mulți nu mai intră la restaurant decât pentru o ciorbă sau ceva ieftin”, a explicat fostul sportiv.
Terasa Sirena nu este doar un loc unde se mănâncă bine la prețuri corecte, ci și un punct de atracție datorită prezenței carismatice a lui Rică Răducanu. Cu toate acestea, realitățile economice actuale, inflația și scăderea numărului de turiști afectați de costurile vacanței, își spun cuvântul și în această zonă.