Cine este și cu ce se ocupă soția lui Daniel David ministrul Educației și Cercetării. Oana David are 44 de ani și este mama unei fetițe

Cine este și cu ce se ocupă soția lui Daniel David, ministrul Educației și Cercetării. La 44 de ani, Oana Alexandra David este o personalitate marcantă în domeniul Psihologiei și s-a impus ca un expert recunoscut la nivel național și internațional, combinând activitatea didactică cu cercetarea de vârf și practica clinică.

Cine este și cu ce se ocupă Oana David, soția ministrului Daniel DavidOana Alexandra David are 44 de ani, s-a căsătorit în 2012 cu Daniel David, actualul ministru al Educației și Cercetării și au împreună o fiică, Ilinca, în vârstă de 10 ani.

Oana Alexandra David este profesor universitar în cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, unde activează la Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie. Timp de șapte ani, ea a avut o poziție de asistent la departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie, după care a devenit profesor asociat, iar din 2021 este profesor cu ‘normă întreagă’.

A obținut doctoratul în Psihologie la aceeași universitate, cu o teză axată pe programe de parenting bazate pe dovezi științifice pentru reducerea tulburărilor de comportament la copii. Potrivit platformei international-coaching.org, Oana David este specializată în coahing executiv, parenting coaching, performance management, stress management și well-being coaching.

Pe lângă activitatea didactică, ea este un cercetător prolific și un specialist de top în Psihologia Clinică și Psihoterapia Cognitiv-Comportamentală (CBT). Interesele sale de cercetare se concentrează pe:

Intervenții psihologice bazate pe tehnologie: Dezvoltarea și validarea unor instrumente inovatoare, cum ar fi jocurile video terapeutice (de exemplu, platforma REThink) sau aplicațiile mobile pentru sănătatea mintală.Programe parentale: Studiul mecanismelor de reglare emoțională la părinți și crearea de programe menite să prevină tulburările emoționale și de comportament la copii.Coaching cognitiv-comportamental: Aplicarea principiilor CBT în contexte organizaționale și de dezvoltare personală.Ce studii are soția ministrului Daniel DavidSoția ministrului Daniel David a absolvit un liceu pedagogic din Oradea după care a urmat cursurile Facultății de Studii Socio-Umane din localitate. A urmat stagii la Kings College London, Albert Ellis Institute New York City și Harvard Medical School, iar în 2007 a obținut doctoratul în psihologie la Universitatea din Cluj-Napoca, potrivit Fanatik.ro.

Oana Alexandra David ocupă poziții cheie în mediul academic și profesional, fiind directorul Clinicii Universitare de Psihologie „Babeș-Bolyai PsyTech” și al Institutului Internațional de Coaching.

Ea supervizează lucrări de doctorat și este editorul-șef al publicației Journal of Evidence-Based Psychotherapies.

Recunoașterea sa internațională este subliniată de afilierea la organizații prestigioase, precum Societatea Americană de Psihologie. Experiența sa profesională este vastă și include stagii de cercetare la instituții de renume, cum ar fi Harvard Medical School și King’s College London.

Cum a fost creat jocul ReThink, realizat de soția lui Daniel DavidÎn urmă cu un an, Oana Radu a creat primul joc video terapeutic din România, un proiect finanțat de Universitatea Babeș-Bolyai prin granturi de cercetare. ReThink se adresează copiilor și adolescenților, disponibil pe dispozitivele Android și iOS, precum și o variantă 3D.

‘REThink este un joc terapeutic online, dezvoltat pe baza științei psihologice, care are ca scop susținerea sănătății emoționale a tinerilor.

Acțiunile și componentele jocului se bazează pe Terapia Rațional-Emotiv-Comportamentală (REBT), o formă de psihoterapie cognitiv-comportamentală ce pornește de la premisa că emoțiile nu sunt cauzate direct de evenimentele externe, ci de gândurile și convingerile existente despre acele evenimente externe.

Jocul REThink a fost dezvoltat de profesoara Oana David, în cadrul laboratorului DATA Lab, ca o intervenție accesibilă, atractivă și eficientă pentru prevenirea tulburărilor emoționale la tineri’, se arată pe pagina oficială a platformei ReThink.

Ministrul Educației, Daniel David, personaj în jocul video creat de soția saÎntr-una dintre imaginile de prezentare apare chiar ministrul Daniel David, în calitate de personaj de joc. ‘Salut! În acest joc al vieții primul lucru de care vei avea nevoie este să cunoști mai bine oamenii și nevoile lor’, spune ministrul Educației și Cercetării în jocul creat de soția lui.

„A fost gândit ca joc video, dar nu cu scop de distracție, cum sunt jocurile obișnuite, ci cu scop terapeutic. (…)

Este ca și o sesiune de terapie cu un psiholog, doar că e un alt mijloc. Ar trebui să fie mai plăcută, într-adevăr, și cumva scopul nu este atât de direct formulat și mijloacele sunt diferite. Într-o sesiune de terapie, oricum și psihoterapeutul, dacă lucrează cu un copil, va folosi mijloace adecvate, va folosi fișe, va folosi desene, oricum vor fi activități de genul acesta, pentru că nu poți cu un copil doar să povestești, că se plictisește oricum.

Dar e greu să menții atenția copilului acolo și de-a lungul unei sesiuni de psihoterapie. Aici e mai ușor, da, pentru că le place oricum să se joace și pentru că sarcinile sunt atractive, interactive și foarte, foarte important, inclusiv pentru componenta de antrenare a abilităților în joc, noi am măsurat în ce măsură îmbunătățirea în scorurile lor reflectă îmbunătățirea în autoraportarea abilităților din viața reală, emoțională.

Și am obținut corelații semnificative, deci cu cât scorurilor crește în joc și își îmbunătățesc abilitățile acolo, în momentul acela simulat, acele abilități se transferă în viața de zi cu zi’, a explicat soția ministrului Daniel David, într-un interviu pentru Reporter Medical.

Ce avere au Daniel David și soția lui, Oana DavidDaniel David, ministrul Educației, deține mai multe terenuri agricole și extravilane, dar și terenuri intravilane în judeţele Cluj şi Satu Mare.

În județul Cluj, localitatea Săvădisla, Daniel David este proprietar al unui teren extravilan de 839 m², achiziționat în anul 2008 printr-un contract de vânzare-cumpărare. De asemenea, în localitatea Cluj-Napoca, în județul Cluj, deține trei terenuri intravilane: unul de 400 m² (achiziționat în 2012), un altul de 747 m² (achiziționat în 2013), și un teren de 300 m², deținut în coproprietate cu soția sa, Oana Alexandra David.