Austria Schimbă Poziția Față De România A Fost O Decizie Greșită

În cadrul conferinței comune, Van der Bellen a transmis clar că Austria a luat o decizie greșită atunci când a blocat prin veto aderarea României la spațiul Schengen. Din punctul său de vedere, această poziționare a fost contraproductivă atât pentru relațiile diplomatice, cât și pentru interesele economice ale ambelor țări. Președintele a afirmat că votul … Read more

Ce spune amantul lui Carmen Șerban despre aventura cu artista Nu am avut curaj să îi spun soției

Carmen Șerban, una dintre cele mai apreciate interprete de muzică de petrecere din România, este o persoană discretă când vine vorba de viața sa personală. Cu toate acestea, un fost partener a adus trecutul său amoros în atenția publicului printr-o mărturisire surprinzătoare. Într-un interviu acordat emisiunii „În Oglindă”, Leo de la Strehaia a afirmat că … Read more

Noul plan al Guvernului pentru pensiile speciale

90% dintre magistraţi ies din activitate la 48 de ani, susţine premierul. Potrivit unui proiect care ar putea fi gata săptămâna viitoare, vârsta de pensionare ar putea creşte la 60 de ani. „O să rămână norma tranzitorie din legea actuală, care spune că magistrații care au îndeplinit deja condițiile de pensionare pot accesa condițiile de … Read more

Se anunță concedieri în rândul polițiștilor locali. Sindicalist Oamenii sunt disperaţi

Legea cere să fie un poliţist local la 1.000 de locuitori, dar multe oraşe, inclusiv Bucureşti, depăşesc limita. La Buzău sunt, însă, de două ori mai mulţi, şi chiar dacă primarul i-a disponibilizat, agenţii au câştigat în instanţă dreptul să fie reangajaţi. Ilie Bolojan pregăteşte concedieri la poliţiile locale Scheme supradimensionate de personal au şi poliţiile … Read more

Cine e de fapt soţul Simonei Gherghe. Ce relaţie are Răzvan Săndulescu cu familia vedetei Fără ea am fi fost morţi

Simona Gherghe este cunoscută de o țară întreagă, însă nu la fel se poate spune și despre soțul ei, Răzvan Săndulescu. Prezentatoarea are alături de acesta doi copii: o fetiță și un băiat. Multă lume a rămas impresionată de cum se înțelege bărbatul cu familia soției. Soțul Simonei Gherghe se înțelege foarte bine cu soacra … Read more

România este în doliu. A murit Traian Chebeleu

Share Diplomația românească este în doliu după moartea lui Traian Chebeleu, care s-a stins din viață la vârsta de 86 de ani. Cunoscut ca unul dintre cei mai importanți diplomați ai României, el a fost, între 1992 și 1996, consilier prezidențial și purtător de cuvânt al fostului șef al statului Ion Iliescu. Fundaţia Europeană Titulescu … Read more

TEST De ce și-a întors femeia capul după o tânără cu copil Doar 2 dintre oameni trec testul în 10 secunde

Îți propunem o altă provocare. Un test simplu pe care îl poți rezolva în mai puțin de 10 secunde dacă nu-ți lipsesc atenția la detalii și concentrarea. Trebuie să-ți dai seama de motivul pentru care femeia însoțită de bărbat întoarce capul după o tânără cu copil. Dacă te gândești că admiră ceva la ținuta ei.. … Read more

Un măcelar vede intrând în magazinul său un cîine

Un măcelar vede intrând în magazinul său un cîine cu o bancnotă de 50 lei şi un bilet pe care scria: “10 antricoate de miel, vă rog.” Amuzat, ia banii, pune antricoatele într-o pungă în gura câinelui, şi închide repede magazinul. Îl urmăreşte pe câine şi vede cum opreşte la culoarea verde a semaforului, se … Read more