Italia în stare de ALERTĂ MAXIMĂ după atacul asupra unei

O bază militară italiană din Erbil, în Kurdistanul irakian, a fost lovită în cursul nopții, iar autoritățile de la Roma au intrat în stare de alertă maximă. Ministrul italian de Externe, Antonio Tajani, a condamnat ferm atacul și a anunțat că, din fericire, nu au existat victime în rândul militarilor italieni. Potrivit ANSA și Reuters, militarii s-au adăpostit la timp în buncăr, iar atacul a provocat doar pagube materiale minore.

„Condamn ferm atacul asupra bazei italiene din Erbil. Tocmai am vorbit cu ambasadorul nostru în Irak și, din fericire, toți militarii noștri sunt teferi și nevătămați în buncărul lor”, a transmis Antonio Tajani într-un mesaj public. Oficialul italian și-a exprimat, de asemenea, solidaritatea și recunoștința față de soldații care își desfășoară activitatea în zonă.

Italia are aproximativ 300 de militari la Erbil, unde participă la misiuni de instruire pentru forțele de securitate kurde, în cadrul coaliției internaționale. Potrivit autorităților italiene, baza lovită face parte din infrastructura utilizată de NATO și de partenerii occidentali din regiune. Ministrul Apărării, Guido Crosetto, a declarat că atacul a fost unul deliberat.

Primele informații au vorbit despre o rachetă, însă ulterior oficialii italieni au precizat că cel mai probabil a fost vorba despre o dronă de tip Shahed, care a lovit un vehicul militar aflat în bază. ANSA notează că există și ipoteza ca baza să nu fi fost ținta exactă, ci ca drona să fi pierdut altitudine înainte de impact. Tajani a spus că atacul ar fi fost cel mai probabil lansat de miliții pro-iraniene active în Irak.

Incidentul are loc într-un context regional extrem de tensionat, după escaladarea conflictului dintre SUA, Israel și Iran. De la începutul războiului, regiunea autonomă Kurdistan și capitala sa, Erbil, au fost vizate în repetate rânduri de atacuri atribuite facțiunilor pro-iraniene, multe dintre ele fiind interceptate de sistemele de apărare antiaeriană. Italia a început deja să reducă personalul diplomatic din Bagdad și Erbil din motive de securitate.

În plan politic, guvernul de la Roma și-a nuanțat poziția față de campania militară americano-israeliană împotriva Iranului. Premierul Giorgia Meloni a criticat în Parlament această intervenție, descriind-o drept parte a unei tendințe periculoase de acțiuni desfășurate în afara dreptului internațional, chiar dacă a subliniat în același timp că Iranul rămâne o amenințare serioasă pentru securitatea regională.