O lună.
Atât a durat.
Patru săptămâni în care Anca nu s-a plâns nimănui. Și-a început diminețile la fel – cu cafea tare în bucătăria mică a apartamentului lor de pe Drumul Taberei. Și-a dus fiul la școală, a schimbat câteva cuvinte cu vecinul din cealaltă cameră și și-a continuat viața de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
Doar că ceva se întâmpla în spatele ușilor închise.
Gabriel nu era doar „soțul” ei. A fost avocat specializat în fuziuni și achiziții. Iar firma care a concediat-o a avut o problemă serioasă. Mult mai mare decât se aștepta Petru.
Contracte prost redactate. Clauze ignorate. Conexiuni suspecte. O datorie ascunsă de aproape trei milioane de lei, ascunsă sub masca unei firme.
Totul a fost descoperit la timp.
În a douăzeci și noua zi, Anca a primit un telefon.
— Mâine dimineață, ora nouă. Ținuta de afaceri, spuse Gabriel scurt.
Nu a pus nicio întrebare.
A doua zi a intrat în aceeași clădire de birouri. La aceeași recepție. Același agent de securitate care și-a predat legitimația în urmă cu o lună fără să se uite la ea.
De data asta s-a ridicat în picioare.
— Bună dimineața, doamnă directoare.
Una câte una, fețele din sala de conferințe au devenit palide.
Petru stătea la masă, cu un dosar gros în față. Lângă el, Raluca, înțepenită, cu mâinile strânse.
Primul a luat cuvântul reprezentantul fondului de investiții.
— După audit și dobândirea pachetului majoritar de acțiuni, consiliul de administrație a decis schimbarea consiliului de administrație. De astăzi, noul CEO este doamna Anca Popescu.
A fost liniște.
Anca stătea calmă în capul mesei.
Petru a încercat să spună ceva, dar vocea i s-a rupt.
„Să începem cu ceva simplu”, a continuat ea. — Transparență. Respect. Eficacitate adevărată.
Și-a întors privirea spre Raluca.
În zilele următoare, situația s-a calmat rapid. Unii au plecat. Alții au rămas și au lucrat cu capul în jos, dar în mod corespunzător.
Anca nu i-a răspuns. Ea nu a ridicat vocea. Ea nu a umilit pe nimeni.
Ea doar punea lucrurile la locul lor.
Într-o seară, când ieșea din clădire, soarele apunea peste București. Ea respiră adânc.
Ea nu a primit postul.
Și-a recăpătat respectul.
Și mai presus de toate, le-a arătat tuturor un lucru simplu pe care mulți îl uită:
O persoană nu este o povară doar pentru că nu mai convine cuiva. Uneori este fundația fără de care totul se prăbușește.