Nu am răspuns imediat.
Îmi tremurau mâinile, iar privirea îmi era fixată asupra tatuajului.
Vultur. Trandafir. Exact la fel.
„Ioana”, a repetat Andrei cu și mai multă grabă. „Unde ești?”
„Sunt… aici”, am spus eu încet. „Cu tatăl tău.”
S-a lăsat o tăcere grea.
Apoi am auzit un oftat lung.
„Ți-am spus să nu intri acolo.”
„Andrei”, am șoptit, „cine este tatăl tău?”
Nu a răspuns.
Îi auzeam doar respirația sacadată.
„De unde știi de tatuajul ăla?”, a întrebat el în cele din urmă.
Lacrimile mi-au dat în ochi, incapabile să le stăpânesc.
„Pentru că m-a scos din casa care ardea”, am spus. „Aveam șapte ani. Clădirea noastră a luat foc. Părinții mei… nu au plecat niciodată.
S-a întâmplat ceva ciudat în camera aceea.”
Domnul Radu clipea des. Ochii i se umeziseră.
„Tatăl meu a fost pompier”, a spus Andrei încet. „Unul foarte bun.”
Am închis ochii.Imagini vechi, neclare, mi-au revenit în minte: fum, căldură, o mână puternică, un braț tatuat.
„De ce mi-ați interzis să vin aici?”, am întrebat.
Andrei a tăcut câteva secunde.
„Pentru că după accident… tatăl meu a început să mă încurce. Să spună nume. Să plângă.”
„Și de fiecare dată când venea un străin… devenea nervos. Avea crize.”
M-am ridicat încet și m-am dus la pat.
„Domnul Radu…”, am spus, cu vocea tremurândă. „Sunt eu. Fetița de la incendiu.”
O lacrimă i-a curs pe obraz.
Cu un zâmbet larg. Cu efort, și-a mișcat ușor degetele.
Atunci am înțeles.
Nu era o interdicție din rușine.
Era frică.
Andrei s-a întors acasă în aceeași seară.
Când m-a văzut în cameră, nu a țipat. Nu mi-a făcut niciun mustraj în niciun fel.
S-a dus la pat și a îngenuncheat lângă noi.
„Părinte…” a spus el încet.
Domnul Radu a clipit de câteva ori.
Și pentru prima dată după mult timp, a zâmbit.
În săptămânile următoare, adevărul a ieșit la iveală.
Dosare vechi. Incendii. Au salvat vieți.
Am aflat că bărbatul care m-a scos din foc mă căuta ani de zile, fără succes.
Că după accidentul vascular cerebral, memoria lui se spulbera, dar ceva a rămas.
Ca un tatuaj.
Ca o fetiță în flăcări.
Am început să am grijă de el în fiecare zi.
De data aceasta, cu acordul lui Andrei.
Într-o dimineață, în timp ce îi spălam mâinile, mi-a strâns degetele.Slab, dar hotărât.
Mi-am dat seama că unele promisiuni trebuie încălcate…Să vindec ceva mai profund.
Familia noastră nu s-a destrămat.
A devenit mai puternic.
Și trecutul, în loc să ne ardă din nou,ne-a ținut în viață.