Răspunsul depinde de actele prin care a fost dobândită, de cui i-a fost transmis dreptul de proprietate și de regimul matrimonial ales ori aplicabil soților.
Când rămâne doar al unuia dintre soțiÎn dreptul familiei, bunurile pot fi proprii (ale unui singur soț) sau comune (ale ambilor). De regulă, donațiile și moștenirile făcute exclusiv unuia dintre soți constituie bunuri proprii. Dacă părinții au dăruit locuința doar fiicei sau doar ginelui, menționând clar în actul de donație titularul, imobilul nu se împarte la divorț.
Și imobilul dobândit înainte de căsătorie rămâne bun propriu. Aici, contează momentul dobândirii și dovada prin documente: contract de donație, certificat de moștenitor, extras de carte funciară. Formularea actului are greutate: dacă este menționat explicit un singur beneficiar, partajul asupra imobilului ca atare nu se deschide.
Există situații în care părinții transferă nu doar proprietatea, ci și anumite clauze de rezervă (de exemplu, drept de abitație pentru donatori). Astfel de mențiuni nu transformă bunul propriu în comun; ele doar limitează temporar folosirea locuinței.
Regula-principiu: bunul primit ca dar ori moștenire de către un singur soț rămâne bun propriu; la divorț nu se împarte imobilul, ci, dacă e cazul, se discută doar eventualele creanțe pentru investiții comune.
Exemplu orientativ: părinții donează fiicei o casă, cu numele ei trecut în act. După ani, cuplul se desparte. Casa rămâne a soției; fostul soț poate cere doar sume pentru modernizări sau rate achitate din bani comuni, dovedite cu chitanțe și contracte.
Când poate intra în discuție partajul sau o compensație băneascăDacă părinții au dăruit ambilor soți locuința (de pildă „soților X și Y”), atunci casa devine bun comun și, la divorț, se poate împărți. În lipsa unei înțelegeri, cota obișnuită este de 1/2 fiecare, dar instanța poate ține cont de contribuția efectivă a fiecăruia.
Chiar dacă imobilul este bun propriu al unuia, pot apărea pretenții de creanță din partea celuilalt soț pentru îmbunătățiri (renovare majoră, extindere, schimbarea acoperișului) sau pentru rate și dobânzi achitate din bani comuni la un credit ipotecar contractat pe numele proprietarului. Aceste sume nu dau drept de proprietate asupra casei, dar pot fi recuperate parțial la partaj.
Dacă soții au optat prin convenție matrimonială pentru separația bunurilor, regulile partajului se schimbă în sensul că fiecare își păstrează ceea ce a dobândit pe numele său. Chiar și atunci, însă, cheltuielile comune pentru locuința celuilalt pot genera un drept de creanță, nu o cotă de proprietate.
Exemplu orientativ: părinții donează apartamentul „mirilor”. Ulterior, cei doi divorțează. Apartamentul se include la partaj ca bun comun; dacă unul a suportat investiții majore sau a plătit preponderent creditul, poate cere o cotă mai mare ori o compensație în bani, cu sprijinul documentelor justificative.
Un element des întâlnit este confuzia între folosință și proprietate: simplul fapt că ambii au locuit în casă, au plătit utilitățile sau au mobilat-o nu schimbă natura juridică a imobilului. Cheltuielile curente se pot regla între foștii soți, dar nu creează, de sine stătător, coproprietate.
În practică, diferența o face proba: cine pretinde că imobilul e bun propriu trebuie să arate actul de donație/moștenire pe numele său; cine cere compensarea investițiilor trebuie să aducă facturi, devize, contracte și, la nevoie, expertize care stabilesc sporul de valoare.
Atenție: numele trecut în cartea funciară este un indiciu important, dar nu întotdeauna decisiv. Conținutul contractului (donație, vânzare, clauze) și data dobândirii cântăresc la fel de mult.
În situații cu istorii complicate — donație inițială către un singur soț, apoi extinderi masive din bani comuni sau refinanțări — soluția corectă poate presupune o combinație: recunoașterea imobilului ca bun propriu și acordarea unei despăgubiri consistente pentru investițiile dovedite ale celuilalt.
Pentru a preveni litigii, e util ca părinții să precizeze clar în actul de donație beneficiarul/beneficiarii, iar soții să păstreze toate documentele legate de lucrări și finanțări. La nevoie, un notar sau un avocat poate explica pas cu pas ce opțiuni există înainte de a porni la partaj.
Documentele frecvent cerute în asemenea dosare includ: contractul de donație sau certificatul de moștenitor, extrasul de carte funciară, dovezile de plată a ratelor ori a lucrărilor, precum și eventuale rapoarte de evaluare care cuantifică sporul de valoare adus imobilului.