PSD își nuanțează tot mai clar poziția și nu mai privește cu aceeași deschidere varianta unui șef al Executivului fără apartenență de partid și fără sprijinul unei majorități parlamentare stabile.
În acest context tensionat, președintele Nicușor Dan ajunge într-un rol decisiv: el este cel care trebuie să decidă pașii următori ai consultărilor și să identifice formula capabilă să ofere României un guvern funcțional și predictibil.
PSD se distanțează de soluția tehnocratăÎn interiorul PSD a prins contur convingerea că un premier tehnocrat ar întâmpina dificultăți majore în gestionarea crizelor actuale. Liderii social-democrați apreciază că România traversează o perioadă prea complexă pentru experimente politice sau soluții intermediare, menite doar să câștige timp.
Potrivit unor voci din partid, un prim-ministru fără sprijin politic ferm ar deveni rapid vulnerabil în fața presiunilor economice, a conflictelor dintre formațiuni și a ritmului accelerat în care trebuie adoptate reformele. Un asemenea premier ar rămâne, în practică, izolat între așteptările publice și lipsa unui spate politic real.
Social-democrații insistă că blocajele nu provin doar de la un singur partid, ci din dificultatea de a transforma acordurile de principiu în măsuri concrete. De la reorganizarea administrativă, la decizii economice și sociale cu impact direct asupra populației, fiecare măsură implică o asumare clară din partea celor care guvernează.
Legea salarizării și frontul negocierilor politiceUnul dintre cele mai sensibile dosare este noua lege a salarizării. Deși există un acord larg asupra necesității unei reforme, disputa începe în momentul în care se discută detaliile: cine câștigă, cine pierde și cu ce cost pentru bugetul de stat.
Calendarul de aplicare, impactul financiar, categoriile profesionale vizate și sursele de finanțare sunt doar câteva dintre punctele care pot genera conflicte serioase între partide. Din perspectiva PSD, asemenea decizii nu pot fi lăsate pe umerii unui tehnocrat lipsit de un sprijin politic consistent, pentru că ar risca să fie sacrificat la primul val de nemulțumiri publice.
În același timp, pozițiile celorlalte formațiuni complică și mai mult ecuația. În PNL nu există un entuziasm real pentru guvernul tehnocrat, iar în USR persistă rezerve față de o eventuală formulă de guvernare alături de liberali. Aceste divergente reduc considerabil șansele de a strânge o majoritate solidă în Parlament în jurul unei soluții apolitice.
Negocierile continuă atât la masa oficială a discuțiilor, cât și în culise, în întâlniri informale între liderii politici. Se caută formule flexibile, dar cu suficientă greutate parlamentară, pentru a nu repeta scenariile de instabilitate din trecut.
Pe fundalul acestor discuții, numele lui Eugen Tomac a fost vehiculat ca posibil premier. Întrebat dacă ar accepta o astfel de nominalizare, acesta a evitat să dea un răspuns clar. Singurul mesaj transmis a fost:
„La momentul potrivit”.
Replica scurtă a alimentat speculațiile legate de rolul pe care l-ar putea juca Tomac în etapa următoare a negocierilor, fără a confirma însă oficial vreo intenție.
Pe măsură ce zilele trec, presiunea pentru instalarea unui nou guvern devine tot mai vizibilă. În spațiul public se discută intens despre termenul de 45 de zile asociat actualului interimat, care ar urma să se încheie în jurul datei de 7 iunie. Chiar și așa, juriștii specializați în drept constituțional reamintesc că un cabinet demis prin moțiune își poate continua activitatea de administrare a treburilor curente până la învestirea unui nou executiv.
Această flexibilitate constituțională nu reduce însă miza politică a momentului. Partidele sunt împinse să ajungă la un acord asupra unei formule de guvernare cu sprijin clar în Parlament și cu un program detaliat, în care să fie stabilite obiectivele, termenele și responsabilitățile fiecărui partener.
Pe lista dosarelor grele care vor cântări în tratative se află reforma salarizării, investițiile publice, reducerea deficitului bugetar și reorganizarea administrativă. În jurul acestor teme vor fi măsurate atât capacitatea de compromis, cât și dorința reală a partidelor de a-și asuma guvernarea.
Următoarele zile se anunță decisive pentru arhitectura viitorului executiv. Variantele luate în calcul sunt încă numeroase, însă devine tot mai evident că opțiunea unui premier tehnocrat se estompează, în timp ce cererea pentru un guvern asumat politic crește de la o negociere la alta.