În prima vineri în care au încercat „tradiția” cu filmul, nimic nu părea diferit la început.
Aceeași pătură trasă peste ei.
Aceeași cutie de popcorn pusă pe măsuță.
Același Luca entuziasmat, care schimba filmele de trei ori înainte să se hotărască.
Dar ceva era totuși altfel.
Nu mai exista tensiunea aia mută dintre Andrei și Diana, ca două persoane care împart același spațiu fără să-l mai împartă cu adevărat.
Acum se atingeau din când în când fără să realizeze. Un umăr, o mână, un zâmbet mic.
Lucruri simple.
Lucruri pe care le pierduseră fără să observe.
La jumătatea filmului, Luca adormise deja, cu capul pe genunchii Dianei.
Andrei a întins mâna instinctiv să ia telecomanda și să dea mai încet sunetul.
Diana l-a privit.
— Îți amintești când adormea așa mereu?
El a zâmbit ușor.
— Da. Și tu ziceai că îl răsfăț.
— Îl răsfățai tu mai mult.
Au râs amândoi, aproape în același timp.
Și acel râs i-a luat prin surprindere.
Pentru că suna familiar.
Prea familiar.
După ce filmul s-a terminat, nu s-au ridicat imediat.
Au rămas acolo, în liniștea aceea care nu mai era apăsătoare.
Diana a privit spre el fără să se ferească.
— Andrei…
El a întors capul.
— Dacă n-am fi ajuns aici… crezi că ne-am fi pierdut oricum?
Întrebarea a rămas suspendată între ei.
Andrei nu a răspuns imediat.
Pentru prima dată, nu a simțit nevoia să dea un răspuns „corect”.
Doar unul adevărat.
— Cred că ne-am pierdut încet, fără să ne dăm seama.
Diana a dat din cap.
— Și acum?
El a privit spre Luca, care dormea liniștit, respirând egal.
Apoi înapoi la ea.
— Acum… încercăm să ne regăsim înainte să fie prea târziu.
Diana a inspirat adânc.
Și pentru prima dată după mult timp, nu a mai părut că îi e frică de răspuns.
Doar obosită.
Dar prezentă.
— Bine — a spus încet. — Atunci încercăm.
În acea noapte, când Andrei a dus-o pe Luca în cameră și a tras ușa încet, s-a oprit o clipă pe hol.
Diana era în bucătărie, spălând două căni.
Gest banal.
Dar în lumina slabă părea aproape liniștitor.
Ca o viață care nu mai fugea de ea însăși.
El a rămas acolo o secundă în plus.
Nu ca un bărbat care își recâștigă soția.
Ci ca un om care învață din nou cum arată acasă.
Și pentru prima dată, nu și-a dorit să grăbească nimic.
Doar să nu mai piardă din nou momentul.