La început, nimeni nu înțelegea ce se întâmplase.
Daniel nu ridicase tonul, nu insultase pe nimeni și nici nu provocase scandal.
Pur și simplu se uitase la Andrei și spusese calm:
— Pot să vă pun o întrebare?
Andrei încă zâmbea batjocoritor.
— Sigur. Distracția abia începe.
Daniel și-a întors privirea spre toți cei aflați în curte.
— Câți dintre dumneavoastră ați auzit ce i-a spus Andrei soției lui când a părăsit-o?
S-a lăsat liniștea.
Mama lui Andrei a încruntat sprâncenele.
— Despre ce vorbești?
Andrei a intervenit imediat.
— Nu este treaba ta.
Dar Daniel și-a păstrat calmul.
— Ba este, din moment ce ați ales să o umiliți în fața tuturor. Ea nu v-a spus niciodată motivul divorțului. Mi l-a spus doar pentru că trebuia să înțeleg rolul pe care îl joc astăzi.
M-am uitat speriată spre el.
Nu stabiliserăm să spună nimic din toate acestea.
— Andrei și-a părăsit soția după cincisprezece ani și trei copii fiindcă i-a spus că nu mai este suficient de frumoasă după sarcini.
În curte s-a făcut o liniște apăsătoare.
Mama lui Andrei s-a uitat lung la fiul ei.
— Este adevărat?
Andrei a încercat să râdă.
— Exagerează.
— Nu, l-am auzit și eu, am spus pentru prima dată cu voce tare.
Îmi tremura glasul, dar am continuat.
— Exact astea au fost cuvintele lui.
Mama lui a făcut un pas în spate.
— Tu chiar i-ai spus asta mamei copiilor tăi?
Andrei n-a răspuns.
Daniel s-a întors apoi spre Bianca.
— Știi de ce te compară mereu cu ea?
Femeia a rămas blocată.
— Poftim?
— Astăzi spune că ești perfectă. Că ești frumoasă. Că ești modelul ideal. Dar dacă într-o zi vei îmbătrâni, te vei îmbolnăvi sau corpul tău se va schimba, ce crezi că va spune atunci?
Bianca l-a privit pe Andrei.
Pentru prima dată, pe chipul ei a apărut îndoiala.
Daniel a continuat fără urmă de răutate.
— Omul care își umilește soția pentru felul în care arată după ce i-a născut copiii nu vorbește despre frumusețe. Vorbește despre lipsă de respect.
Nimeni nu mai scotea un cuvânt.
Bianca și-a ridicat geanta.
— Este adevărat?
Andrei a încercat să-i atingă brațul.
— Nu asculta toate prostiile astea.
— Răspunde-mi.
El a ezitat.
Acea ezitare a fost suficientă.
Bianca și-a retras mâna.
— Dacă așa ai vorbit despre femeia care ți-a fost alături cincisprezece ani, într-o zi vei vorbi la fel și despre mine.
A făcut câțiva pași spre poartă.
Andrei a pornit după ea.
— Bianca, stai!
Dar ea a ieșit plângând din curte fără să se mai uite înapoi.
Andrei a rămas nemișcat.
Toată familia îl privea în tăcere.
Mama lui s-a apropiat încet.
— Sunt dezamăgită de tine. Credeam că am crescut un bărbat care își respectă familia.
Apoi s-a întors spre mine.
— Iartă-mă că n-am știut prin ce ai trecut.
Am simțit cum mi se umplu ochii de lacrimi.
Nu pentru că Andrei fusese pus la punct.
Ci pentru că, pentru prima dată în foarte mulți ani, nu mă mai simțeam vinovată pentru schimbările prin care trecuse corpul meu.
După ce petrecerea s-a liniștit, i-am mulțumit lui Daniel.
— Ai făcut mai mult decât trebuia. Nu era în contract.
El a zâmbit.
— N-am făcut-o pentru bani. Am făcut-o pentru că ai petrecut prea mult timp crezând că valoarea ta depinde de părerea unui om care nu știa să aprecieze ce avea.
Am râs printre lacrimi.
La plecare, copiii au alergat înainte spre mașină.
M-am oprit o clipă și am privit casa în care petrecusem atât de multe sărbători.
Nu mai simțeam rușine.
Nu mai simțeam nevoia să demonstrez nimic nimănui.
Când Daniel m-a întrebat dacă sunt bine, am zâmbit sincer pentru prima dată după divorț.
— Da.
Și, pentru prima dată după foarte mult timp, răspunsul acela era complet adevărat.