Scria doar atât:
„Dacă citești aceste rânduri, înseamnă că ai deschis ușa. Acum nu mai există cale de întoarcere.”
Am rămas nemișcat câteva minute. Încercam să-mi explic cine putea să-mi cunoască numele și de ce jurnalul părea scris special pentru mine.
Am întors pagina.
Prima însemnare era datată cu douăzeci și șapte de ani în urmă, exact în ziua în care mă născusem.
„Astăzi s-a născut băiatul. Va veni aici când va împlini vârsta potrivită.”
Mi s-a făcut pielea de găină.
Pe măsură ce citeam, jurnalul descria momente importante din viața mea: prima zi de școală, accidentul pe bicicletă, mutarea în oraș, chiar și despărțirea de care nu povestisem nimănui.
Fiecare detaliu era acolo.
La finalul fiecărei pagini apărea aceeași propoziție:
„Încă nu știe adevărul.”
Am ajuns la ultima filă.
Era aproape goală.
În mijlocul paginii scria:
„Ridică privirea.”
Am făcut-o instinctiv.
În fața mea era o oglindă mare, acoperită de praf. Când am șters-o cu mâneca, am văzut lipită pe spatele ei o fotografie.
Eram eu.
Doar că fotografia părea făcută chiar în camera aceea… cu câteva secunde înainte.
Pe spatele pozei era scris cu cerneală:
„Acum întoarce-te încet.”
Inima îmi bătea atât de tare încât îmi auzeam pulsul în urechi.
M-am întors.
Camera era goală.
Am răsuflat ușurat și am început să râd. Toată povestea trebuia să fie o farsă extrem de bine pusă la punct.
Atunci am auzit pași la etaj.
Casa era abandonată.
Sau cel puțin așa credeam.
Am urcat încet scările. Fiecare treaptă scârțâia. La capătul holului era o singură ușă întredeschisă.
Când am împins-o, am găsit o masă pe care se afla o scrisoare sigilată.
Am desfăcut-o.
Înăuntru era o singură foaie.
„Felicitări. Ai demonstrat că frica te poate conduce oriunde. Exact așa au ajuns aici toți ceilalți.”
Sub mesaj era o listă cu zeci de nume.
Ultimul nume era al meu.
Iar dedesubt, cu cerneală încă umedă, apăruse o propoziție pe care sunt sigur că nu o văzusem înainte:
„Următorul jurnal începe cu persoana care va găsi această casă după tine.”
În clipa aceea, ușa din spatele meu s-a închis singură.
Și cheia ruginită pe care o țineam în buzunar s-a rupt în broască.