La doar câteva zile după încheierea alegerilor locale pentru Primăria Capitalei, Anca Alexandrescu a anunțat oficial decizia privind continuarea activității sale publice. Deși s-a clasat surprinzător pe locul doi, depășindu-l pe candidatul PSD, jurnalista a decis să facă un pas înapoi din politică — cel puțin pentru moment — și să revină în televiziune, profesia care a consacrat-o.
Într-un mesaj public, Alexandrescu a explicat că reintrarea în media este modul prin care poate continua să-și respecte angajamentele asumate în fața bucureștenilor în timpul campaniei electorale. Potrivit declarațiilor sale, românii o vor putea urmări din nou pe micile ecrane chiar începând de marți seară, 8 decembrie.
„Începând de mâine seară redevin moderator TV, Anca Alexandrescu, pentru că trebuie să-mi țin promisiunile față de miile de bucureșteni cu care m-am întâlnit în această săptămână. Am obligația să mă reîntorc și să fac ceea ce am promis, pentru a ne putea recupera țara”, a transmis jurnalista.
Rezultatul obținut de Alexandrescu — 21,94% — a fost considerat una dintre marile surprize ale scrutinului. Ea s-a situat înaintea candidatului PSD, Daniel Băluță (20,51%), însă la o distanță considerabilă de câștigătorul competiției, liberalul Ciprian Ciucu, care a obținut 36,16% din voturi.
Totodată, jurnalista s-a arătat dezamăgită de prezența scăzută la urne, pe care o pune pe seama lipsei de încredere generate de anularea alegerilor prezidențiale. Ea a criticat și pasivitatea susținătorilor suveraniști, afirmând că implicarea politică nu se poate rezuma la activitatea online.
„Îmi pare foarte rău că nu toți suveraniștii au înțeles că alegerile se câștigă în stradă și la vot. Nu stând în fața calculatoarelor sau în fața televizorului. Este doar începutul. Nu, nu am să îi iau locul lui George Simion. Nu am astfel de gânduri”, a precizat Alexandrescu, respingând zvonurile legate de o eventuală preluare a conducerii AUR.
Prin revenirea în televiziune, Anca Alexandrescu își propune să continue să promoveze mesajele și temele politice în care crede, în special cele legate de curentul suveranist, despre care spune că va rămâne o direcție constantă în activitatea sa publică.