Înăuntru nu era nimic strălucitor. Nici poză, nici mesaj, nici vreo amintire romantică. Doar o bucată mică de material cenușiu, poros, fixată într-un locaș metalic. Și un miros slab, înțepător, greu de descris.
Marina s-a sprijinit de chiuvetă. Genunchii îi tremurau. Brusc, toate diminețile petrecute cu capul în WC au căpătat un sens înfiorător.
A ieșit din baie și a pus pandantivul pe masa din bucătărie, departe de ea. A deschis larg geamul, de parcă aerul din casă devenise deodată suspect. Inima îi bătea în urechi.
A scos cartea de vizită. Pe ea scria simplu:Ion Dobre – bijutier, expert metale rare. București.
A format numărul cu degete tremurânde.
— Ați deschis, nu-i așa? a spus bărbatul, fără introduceri.
— Ce… ce e asta? a șoptit Marina.
— Un compus toxic. În doze mici, eliberează vapori. Nu omoară imediat. Doar slăbește. Zilnic. Lent. Exact cum ați pățit.
Marina s-a așezat pe scaun.— Dar… de ce?
La celălalt capăt al firului s-a lăsat tăcerea.— Asta trebuie să-l întrebați pe soțul dumneavoastră.
Andrei a ajuns acasă o oră mai târziu. Marina stătea la masă, cu pandantivul desfăcut în fața ei.
— Ce e asta? a întrebat el, schimbându-se la față.
— Cadoul tău, a spus ea calm. Ce-ai pus în el, Andrei?
Bărbatul a încercat să râdă, dar râsul i-a murit pe buze.— Ești paranoică. Doctorii ți-au spus că e pe fond nervos.
— Cinci doctori, a spus Marina încet. Și un bijutier care mi-a salvat viața.
Andrei s-a așezat greu pe scaun. Umerii i s-au lăsat.— Nu voiam să ajungem aici…
A început să vorbească. Despre datorii. Despre un împrumut de zeci de mii de lei. Despre o hârtie cu datorie semnată la bancă. Despre o asigurare de viață pe numele ei.
— Doar trebuia să pari bolnavă, a spus el. Slabă. Fragilă. Nimeni n-ar fi bănuit nimic.
Marina l-a privit fără lacrimi. Totul se rupsese deja în ea.
În aceeași seară, a plecat. Cu o geantă mică și telefonul în mână. A sunat la poliție înainte să coboare scările.
Ancheta a fost rapidă. Expertizele au confirmat totul. Asigurarea a fost blocată. Andrei a fost reținut.
Au trecut luni. Marina a început să-și revină. Greața a dispărut. Kilogramele s-au întors încet. A schimbat farmacia. A schimbat cartierul. A păstrat doar un lucru: pofta de viață.
Într-o dimineață, în metrou, mirosul de cafea nu i s-a mai părut grețos. A zâmbit.
Pentru prima dată după mult timp, se simțea cu adevărat în viață.