Autorități locale din mai multe orașe germane au trecut, încă din 2024, la măsuri mai dure împotriva fraudelor la beneficii sociale comise de unii cetățeni din România și Bulgaria. În 2025, valul de controale și decizii administrative s-a extins, iar ajutoarele sociale au fost retrase în numeroase dosare. Ca urmare a procedurilor, sute de persoane au fost deja deportate, potrivit relatărilor locale.
RECLAMAGermania taie ajutoarele sociale pentru româniÎn patru orașe din Renania de Nord-Westfalia au fost vizate, în total, 1.181 de persoane din România și Bulgaria. Cele mai multe cazuri s-au concentrat în Duisburg și Gelsenkirchen: în primul oraș, autoritățile au decis retragerea beneficiilor în 556 de situații, iar la Gelsenkirchen au fost înregistrate 506 cazuri. La Dortmund, măsurile au vizat 116 dosare, iar la Hagen au fost consemnate 3 retrageri.
RECLAMADeciziile sunt emise de administrațiile locale după evaluarea fiecărui dosar. În anumite situații, pe lângă stoparea beneficiilor, sunt dispuse ordine de deportare. În principiu, cetățenii UE au aceleași drepturi ca cetățenii germani la accesarea ajutoarelor sociale, inclusiv atunci când lucrează cu normă parțială sau pe perioade limitate. Totuși, atunci când autoritățile constată că o persoană nu își acoperă cheltuielile minime de trai prin muncă, administrația poate revoca dreptul de ședere și de muncă.
Un exemplu frecvent invocat vine din Gelsenkirchen: dacă venitul lunar este sub o treime din nivelul considerat necesar pentru trai, persoana este exclusă din sistemul de beneficii, iar ea – și, eventual, familia – trebuie să părăsească Germania. Instanțele au confirmat în repetate rânduri legalitatea acestei practici.
Primarul din Hagen: 5,5 ore pe săptămână nu înseamnă că ești angajatLa Hagen, edilul Dennis Rehbein anunță intensificarea controalelor și cere reguli europene mai stricte privind eligibilitatea pentru ajutoare sociale. El critică pragul actual care califică drept „angajat” pe cineva ce lucrează foarte puțin.
„În prezent, regula UE este că oricine lucrează cel puțin 5,5 ore pe săptămână este considerat angajat și are dreptul la beneficii sociale. Acest prag este mult prea scăzut. O astfel de muncă poate aduce doar câteva sute de euro pe lună și asta conferă, legal, baza pentru a fi considerat angajat (și a avea, astfel, acces la beneficii sociale, n.r.)”Edilul susține că un asemenea nivel de activitate nu reflectă o integrare reală pe piața muncii și încurajează abuzul de prestații. Totuși, el admite și constrângerile economice locale: în Hagen trăiesc aproximativ 7.000 de imigranți români și bulgari, iar mai mult de jumătate sunt în evidența centrului local pentru ocuparea forței de muncă, cu o presiune bugetară anuală estimată la circa 10 milioane de euro. În paralel, municipalitatea are nevoie de forță de muncă pentru anumite posturi, pe care mizează să le acopere cu lucrători din rândul imigranților.