„Mama ta vitregă lucrează pentru mine de trei ani.”
Am simțit cum mi se taie respirația.
Pentru câteva secunde nu am putut spune nimic. Cuvintele lui pluteau în aer, grele, imposibil de înțeles.
— Ce ai spus? am șoptit.
Alexandru s-a ridicat încet de pe podea. Fără grabă. Fără niciun semn de slăbiciune.
Apoi m-a ajutat și pe mine să mă ridic.
Pentru prima dată l-am privit altfel. Nu ca pe un bărbat fragil, nu ca pe un străin cu care fusesem obligată să mă căsătoresc… ci ca pe cineva care controla fiecare detaliu.
S-a așezat pe marginea patului.
— Adevărul e mult mai complicat decât crezi, Andreea.
Mi-am strâns halatul de mireasă în jurul meu.
— Încearcă.
A oftat ușor.
— Accidentul meu a fost real.
Am clipit.
— Dar paralizia… nu.
M-am apropiat încet.
— Atunci de ce?
A zâmbit pentru prima dată în acea zi.
Nu era un zâmbet cald.
Era unul obosit.
— Pentru că cineva a încercat să mă omoare.
Cuvintele lui au căzut ca o piatră.
— Ce?!
— Accidentul nu a fost un accident.
Inima îmi bătea nebunește.
— Și ai prefăcut că ești paralizat…
— Ca să văd cine iese la lumină.
Camera părea mai mică dintr-o dată.
— Și ce legătură are Mariana cu asta?
Privirea lui s-a întunecat.
— Tatăl tău a luat bani de la oameni periculoși. Foarte periculoși.
Am simțit cum stomacul mi se strânge.
— Știu deja asta…
— Dar nu știi de unde veneau banii.
S-a ridicat și s-a dus spre fereastră. Afară era liniște. Lacul Snagov strălucea sub lună.
— Acei oameni voiau acces la afacerile familiei mele.
Am simțit cum piesele încep să se lege.
— Și… Mariana?
— Ea a fost intermediarul.
Am simțit cum mi se înmoaie picioarele.
— Nu…
— Ba da.
M-am sprijinit de pat.
— Dar… ea a insistat să mă mărit cu tine.
Alexandru s-a întors spre mine.
— Exact.
Tăcerea s-a întins între noi.
— Nu înțeleg…
— Planul lor era simplu.
Vocea lui era calmă.
— Dacă deveneai soția mea, aveau acces direct la averea familiei Ionescu.
M-am prăbușit pe scaun.
— Dumnezeule…
— Dar au făcut o greșeală.
— Care?
S-a apropiat încet.
— Nu știau că eu deja îi urmăream.
Am ridicat privirea.
— Totul… a fost o capcană?
— Da.
— Inclusiv nunta?
A dat din cap.
— Mai ales nunta.
Am rămas fără cuvinte.
— Și eu?
A ezitat o secundă.
— Tu ai fost singura parte imprevizibilă.
Am simțit o durere ciudată în piept.
— Super.
A zâmbit ușor.
— Dar și cea mai importantă.
— De ce?
A scos telefonul din buzunar și mi l-a întins.
Pe ecran era o înregistrare.
Mariana.
Vorbea cu doi bărbați într-o mașină.
„După nuntă avem acces la conturi.”
Mi-am dus mâna la gură.
— Poliția îi urmărește de luni de zile — a spus Alexandru.
— Și acum?
— Acum au recunoscut tot.
În acel moment s-a auzit zgomot de mașini afară.
Lumini albastre.
Poliția.
M-am ridicat brusc.
— Se întâmplă chiar acum?
— Da.
Am mers amândoi spre fereastră.
Pe alee intrau mai multe mașini.
În câteva minute au apărut agenți care o scoteau pe Mariana din casă.
Striga.
Se zbătea.
Dar era prea târziu.
Am simțit cum lacrimile îmi urcă în ochi.
Nu de tristețe.
De eliberare.
— Îmi pare rău că ai fost prinsă în asta — a spus Alexandru încet.
L-am privit.
Pentru prima dată nu mai părea rece.
Părea… sincer.
— Nu ai de ce.
— Ba da.
Am clătinat din cap.
— Dacă nu se întâmpla asta, tata ar fi pierdut totul.
A rămas tăcut.
— Și eu nu aș fi aflat niciodată adevărul.
Vântul mișca perdelele ușor.
În curte, poliția termina arestările.
Un capitol se încheia.
Alexandru m-a privit atent.
— Andreea… știu că această căsătorie a început ca o înțelegere.
Am zâmbit slab.
— Asta e un mod politicos de a spune „o încurcătură”.
A râs scurt.
— Corect.
Apoi a devenit serios.
— Dar de acum înainte…
S-a apropiat.
— Putem decide noi ce facem cu ea.
L-am privit câteva secunde.
Bărbatul pe care îl crezusem paralizat stătea în fața mea.
Bărbatul care îmi schimbase viața într-o singură noapte.
Am inspirat adânc.
Și pentru prima dată în acea zi…
am zâmbit.