Notarul a deschis primul plic.
Cel adresat ei.
Claudia și-a îndreptat spatele, ca și cum ar fi încercat să pară demnă și importantă. Dar mâinile îi tremurau ușor.
Iulian a început să citească calm, fără grabă.
„Claudia, dacă citești această scrisoare, înseamnă că nu mai sunt aici. Și că ai găsit în sfârșit un motiv să apari.”
Claudia a înlemnit.
„Nu te-ai întors pentru fiul nostru. Nu te-ai întors pentru adevăr. Te-ai întors pentru bani.”
Un murmur abia auzit i-a scăpat de pe buze.
„Când ai plecat, Marian avea 13 ani. Plângea noaptea. Te aștepta. Credea că te vei întoarce. Nu te-ai întors.”
Fața ei începea să pălească.
„Am rămas. L-am crescut. I-am fost tată și mamă. Și tu ai decis să dispari.”
Claudia a încercat să intervină.
„Andrei era mereu dramatic…”
„Vă rog să nu mă întrerupeți”, spuse notarul ferm.
A continuat.
„De aceea am luat o decizie clară. Nu veți primi niciun leu din averea mea.”
Claudia se ridică brusc.
„Ce vreți să spuneți, nimic?!
Julian ridică mâna.
„Există o clauză. Orice încercare de a o contesta anulează automat dreptul dumneavoastră de a primi chiar și o sumă simbolică.”
„Ce sumă?!” strigă ea.
Notarul continuă să citească.
„Vă las 10 lei. Atât valorează relația noastră pentru mine.”
O tăcere apăsătoare se așternu peste cameră.
Claudia se așeză la loc, șocată, cu buzele tremurând.
„Nu… asta e imposibil…”
Apoi notarul luă al doilea plic.
Cel adresat mie.
„Domnul… „Marian Vasile”, a spus el, „aceasta este scrisoarea ta.”
Am simțit un nod în gât.
„Fiule, dacă citești asta, înseamnă că ai fost suficient de puternic să ajungi până aici.”
Lacrimile mi-au umplut ochii.
„Tot ce am este al tău. Casa. Facturile. Compania. Totul.”
Claudia a scos un sunet înăbușit.
„Dar banii nu sunt cel mai important lucru pe care ți-l las.”
M-am uitat la ea.
„Îți las adevărul.”
Notarul a deschis un dosar suplimentar.
„Atașez un document”, a spus el. Un document medical.
Claudia s-a ridicat din nou.
„Nu vreau să aud!”
„Ba da, vrei”, am spus eu calm.
Notarul l-a citit.
„Un test de paternitate.” „Efectuată acum 16 ani.”
Claudia s-a prăbușit în scaun.
„Rezultatele indică faptul că domnul Andrei Vasilyeh nu este tatăl biologic al lui Marian.”
S-a lăsat o tăcere deplină.
„Ce vrei să spui…” a bâlbâit ea.
Notarul a continuat.
„Dar există un al doilea document. O adopție legală, completă, semnată de domnul Andrei Vasilyeh.”
Am închis ochii.
„Te-am ales”, a scris tatăl meu. „Legăturile de sânge nu contează. Important este cine rămâne.”
Klaudia a plâns.
„Marian… Eu…”
M-am ridicat.
„Ai plecat când aveam cea mai mare nevoie de tine. Tata a rămas. El era tatăl meu.”
M-am dus la ușă.
„Ai venit pentru bani. Pleci cu 10 lei și adevărul.”
Când am ieșit, cerul era încă gri.
Dar pentru prima dată după ani de zile, am respirat liber.