Am stat la subsol până dimineața.
Nu de frică. Cu răbdare.
Aerul rece ne tăia oasele, dar mintea lui Radu era mai limpede ca niciodată. Și-a scos telefonul vechi din buzunar, pe care l-a folosit doar „în caz de urgență”. Avea o baterie. Mic, dar suficient.
— Nu sunăm acum, spuse el încet. – Lasă-i să creadă că au intrat.
Soarele a început să lumineze ușor fereastra mică de ventilație. Se auzeau zgomote de sus. Pași. Sertarele se trântesc. Vocea Ioanei, mișcată.
Pe la amiază, cheia s-a întors din nou.
Twang.
Ușa s-a deschis brusc.
Andrei stătea în prag, palid, dar cu un zâmbet strâmb.
-Ai dormit bine? întrebă el batjocoritor. Vino sus. Trebuie să vorbim.
Ne-am prefăcut că suntem slabi. Mă țineam de perete de parcă abia aș putea merge. Radu mergea încet, cu capul plecat.
În bucătărie, pe masă, erau documente. Imputerniciri. Hârtii. Pixuri.
„Semnă-l și terminăm repede”, a spus Ioana, fără să ne privească în ochi. – Este spre binele tuturor.
Radu se aşeză. Și-a scos ochelarii. A oftat adânc.
— Sigur, spuse el calm. – Dar mai întâi… vreau să-ți citesc ceva.
Andrei a râs nervos.
Radu deschise caietul negru.
Citea.
E-mailuri. Vestea. Se vorbește despre vânzarea casei cu 120.000 de euro. Plăți în avans. Promisiuni. Planuri pentru corpurile noastre.
Fața lui Andrei și-a schimbat culoarea.
-De unde ai luat-o? – se bâlbâi el.
Atunci Radu a scos ultimul document. Act notarial.
— Casa este în strada Mariana. De treizeci de ani. Cu o clauză clară: niciun copil nu o poate avea cât suntem în viață.
Ioana s-a prăbușit pe un scaun.
Andrei a început să țipe. Să ne amenințe. Să spună că ne dă afară.
Radu apăsă pe butonul telefonului său.
Au încercat să plece. Ușa era închisă.
Ironia destinului.
Când au sosit autoritățile, totul era clar. Dovezi. Tentativă de fraudă. Privare de libertate.
Au părăsit casa noastră cu capul în jos.
Am rămas.
În acea seară ne-am așezat în sufragerie, ținându-ne de mână. Casa era liniștită, dar părea mai vie ca niciodată.
„Îmi pare rău”, i-am spus lui Radu. – Că nu te-am întrebat niciodată.
El a zâmbit obosit.
— Uneori iubirea înseamnă și să fii pregătit pentru ceea ce nu vrei să crezi.
Ne-am dus să dormim în patul nostru. În casa noastră. Cu ușa deschisă.
Și pentru prima dată după mult timp, am dormit fără teamă.
Pentru că adevărul, oricât de mult ar doare, eliberează.