Mircea Lucescu a traversat clipe tulburi după duelul României cu Turcia, când implicarea sa totală și problemele de sănătate pe care le avea deja l-au pus la încercare. La scurt timp, în timpul ședinței tehnice dinaintea confruntării cu Slovacia, tehnicianul s-a prăbușit și a fost transportat de urgență la spital. Episodul a venit pe fondul unei stări de tensiune acumulate după analiza înfrângerii.
Momente tensionate după România–TurciaAutodepasirea continuă a lui „Il Luce” a avut costuri. În zilele de după joc, el a recunoscut că și-a reluat analiza meciului, iar încordarea l-a copleșit. A urmat senzația că nu mai poate respira corect, ceea ce a impus intervenția medicilor.
„M-am enervat foarte tare când am început să fac analiza meciului cu Turcia, chiar dacă au trecut deja 3 zile. Și de la starea asta de nervozitate mi s-a făcut rău. Am simțit că nu mai pot respira normal.”Tehnicianul a lămurit atunci natura problemelor sale. Nu a fost vorba de un stop cardiac, ci de fibrilații – un episod pe care îl mai trăise de-a lungul carierei, inclusiv în perioada Brescia, dar și spre finalul anului trecut. Mediculii îi recomandaseră un nou set de investigații.
„Sub nicio formă n-am suferit un stop cardiac, că am văzut că unii așa au scris. Au fost fibrilații. Mi s-a mai întâmplat prima dată când eram la Brescia. Era foarte frig afară atunci și m-au dus la spital. Mi-au zis că dacă nu ies singur din fibrilații, atunci în dimineața următoare îmi vor face șocuri, dar dimineața îmi revenise pulsul. Apoi, am pățit asta cu fibrilații și la finalul anului trecut. Acum iarăși. O să mai fac mâine un alt set de investigații.”Nemulțumiri tactice și mesajul lăsat „tricolorilor”Implicarea lui Lucescu a rămas totală până la capăt. L-au neliniștit erorile pe care le văzuse la faza golului încasat și ritmul pe care, în opinia sa, Turcia nu l-ar mai fi putut susține după minutul 60–65. A exprimat și frustrarea față de oportunitatea și momentul unui joc considerat inoportun, invocând decizia forurilor internaționale.
„Unde să mai plec? Cine mă lasă să mă duc după toată tevatura asta care a ieșit azi? Sper să se descurce băieții și fără mine, deși nu pot să pricep rostul unui astfel de meci și de ce FIFA a decis așa.”Dincolo de reproșuri tactice, atenția lui „Il Luce” a rămas la echipă. El a punctat că adversarul nu i-a surprins pe „tricolori” cu nimic, iar ocaziile turcilor au rezultat, în special, din mingi pierdute ușor de ai noștri. A fost, totodată, ultima lui radiografie rece a unui duel care l-a marcat și care l-a determinat să spună răspicat că a venit timpul altora.
„Am făcut niște erori… Și la faza golului, nu se poate să tratăm așa… Nu se poate… de-asta m-am și supărat și astăzi atât de tare. Turcii, după minutul 60-65, n-ar mai fi putut duce ritmul și atunci îi puteam surprinde.”„Cine a analizat atent meciul a văzut că Turcia nu ne-a surprins cu nimic, absolut nimic. Situațiile pe care le-au avut în prima repriză au plecat de la niște mingi pierdute de noi, într-un mod incredibil. În rest, Turcia nu ne-a pus în dificultate deloc.(…)”Chiar și așa, mesajul său final a fost unul cu nuanță de retragere, dar și cu încredere în viitorul generației de jucători pe care a format-o și a sprijinit-o. Cuvintele lui rezumă atât durerea, cât și speranța unui antrenor care și-a dedicat viața fotbalului.
„Gata, s-a terminat. Mai important însă e altceva. Eu cred în potențialul acestei generații. Fotbaliștii au mult talent. Susținuți, ei și noul selecționer vor putea reuși rezultate bune, sunt convins”, spunea Mircea Lucescu.