După ce am închis ușa, Mihai nu a intrat în bucătărie ca de obicei. Nici măcar nu și-a agățat geaca. S-a oprit în mijlocul sufrageriei și a stat nemișcat câteva secunde, ca și cum ar fi ascultat ceva.
Mi s-a strâns stomacul.
Apoi și-a scos telefonul și a trimis un mesaj. Nu puteam vedea ce tastează, dar gesturile lui erau grăbite, nervoase. Nu trecuseră nici cinci minute și a sunat soneria.
Am simțit un fior rece pe șira spinării.
Mihai a deschis ușa și o femeie a intrat în casă. Nu o mai văzusem niciodată. Elegant îmbrăcată, purtând pantofi scumpi, cu părul perfect coafat. Nu arăta ca cineva care ar trece pur și simplu la o cafea.
Au schimbat saluturi scurte. Fără îmbrățișări. Fără zâmbete.
S-au așezat la masă.
Am tremurat în fața ecranului.
Femeia a scos un dosar gros din geantă și l-a întins pe masă. Mihai l-a deschis și a început să răsfoiască niște hârtii. Am recunoscut câteva dintre documente. Copii ale documentelor. Ale noastre.
Apoi a venit un moment care mi-a tăiat respirația.
Mihai s-a ridicat, s-a dus direct la raftul din spatele seifului și a apăsat butonul precis într-un loc ascuns. Ușa seifului s-a deschis.
Știa.
Și femeia s-a apropiat. Împreună au numărat banii. Bancnote de 100 și 200 de lei. Toate economiile noastre. Bani economisiți pentru un avans la o casă de lângă București. Aproape 60.000 de lei.
Am izbucnit în lacrimi.
Dar nu s-au oprit aici.
Femeia a început să vorbească entuziasmată, gesticulând. Mihai părea din ce în ce mai nervos. La un moment dat, a trântit cu pumnul în masă. Sunetul m-a făcut să tresar, ca și cum aș fi fost acolo.
În cele din urmă, a împins banii spre ea.
A luat doar câțiva.
A pus restul înapoi în seif.
Femeia a plecat.
Mihai a rămas singur, cu capul în mâini.
Nu am dormit deloc în noaptea aceea.
Am ascultat toate înregistrările din ultimele două săptămâni. Femeia venise de trei ori. De fiecare dată, aceeași scenă. Documente. Conversații. Bani.
Când Mihai s-a întors de la serviciu a doua zi, îl așteptam în sufragerie. Camera era oprită. Sau cel puțin așa credea el.
I-am spus calm că am văzut totul.
Expresia feței i s-a schimbat complet.
A încercat să mintă. Stângaci. Apoi a tăcut.
În cele din urmă, a spus adevărul.
Această femeie era sora lui. Cea despre care nu-mi spusese niciodată. Avea datorii uriașe. Acte de executor judecătoresc. Amenințări. Dacă nu plătea, își pierdea apartamentul.
Mihai nu știa cum să-mi spună. Știa că nu aș fi de acord să ne risc economiile. Așa că a decis să decidă singur.
Nu m-a înșelat.
Dar m-a înșelat.
Am vorbit ore în șir. Amândoi am plâns. Ne-am dat seama cât de ușor poate fi spartă încrederea, chiar și într-o familie care pare „normală” ca oricare alta.
Am primit o parte din bani înapoi. Am pus restul înapoi. Încet. Unul câte unul.
Astăzi seiful este gol.
Dar casa este mai onestă.
Și camera încă funcționează.