Fosta șefă a Guvernului vine cu primele lămuriri după apariția sa la Beijing.
Viorica Dăncilă, fost prim-ministru al României, a oferit primele declarații după ce prezența ei la Parada Victoriei din capitala Chinei a generat numeroase discuții. O imagine în care apare alături de personalități precum Vladimir Putin și Xi Jinping a aprins polemici în mediul politic și în societate. Dăncilă a precizat că invitația nu a venit prin canale oficiale de la București, ci direct din partea președintelui Chinei, subliniind că deplasarea a fost făcută în plan personal.
„Ne cam jucam cu cuvintele” – reactia Vioricai Dancila la criticile din Romania
Prezentă la Beijing, fostul premier a răspuns reproșurilor lansate de politicieni și comentatori români. Ea a accentuat rolul diplomației și modul în care România trebuie să își calibreze relațiile cu marile puteri. „Ne cam jucam cu cuvintele”, a transmis Dăncilă, făcând referire la faptul că liderii importanți sunt deseori numiți „dictatori”, ceea ce, în opinia ei, nu ajută țara.
Potrivit acesteia, folosirea unui asemenea limbaj nu aduce beneficii României și poate chiar limita șansele țării de a fi parte la discuții relevante. Într-un climat geopolitic dificil, păstrarea unei atitudini moderate în spațiul public ar putea să cântărească mult pentru viitorul colaborărilor României.
A fost Viorica Dăncilă prezentă ca oficial al României la Beijing?
Fosta șefă a Executivului a ținut să lămurească statutul ei la ceremoniile din China. Ea a explicat că nu a mers ca reprezentant oficial al statului român, ci doar ca fost premier, invitat în mod personal de către președintele Xi Jinping.
„Am primit o invitatie din partea Presedintelui Republicii Populare Chineze, domnul Xi Jinping pentru a participa la Parada Victoriei de la Beijing data de dansul in onoarea oaspetilor.
Pentru mine a fost o onoare sa particip la acest eveniment avand in vedere puterea lor, dar si prietenia aratata in ceea ce ma priveste ca si persoana particulara. Nu am reprezentat guvernul Romaniei, nu am reprezentat Romania. Am fost invitata ca fost premier al Romaniei.
Ca sa fii reprezentanta Romaniei trebuie sa faci parte din guvern, sa ai o functie in statul roman”, a declarat Viorica Dancila
Poziția României în raport cu China și diplomația externă
Viorica Dăncilă a comentat și modul în care Bucureștiul ar trebui să privească relația cu Beijingul. În opinia sa, folosirea unor formule dure aduce deservicii imaginii țării și reduce posibilitatea de a dezvolta legături strategice. Ea a subliniat că România ar trebui să manifeste prudență în discursurile publice și să evite pași care ar putea duce la izolare pe scena internațională.
„Eu cred ca oamenii care cunosc diplomatia se feresc de etichete de genul dictatori. Vedem ca relatiile cu China sunt importante pentru aproape toate statele europene si nu numai. Iar noi ne cam jucam cu cuvintele. Cred ca Romania si oficialii romani ar trebui sa fie mult mai atenti. Aici este vorba de Republica Populara Chineza, de pe presedintele Xi Jinping.
Toate aceste lucruri se tot practica in Romania, dar vedem ca noi nu prea mai suntem invitati nicaieri. Ca sa stam la masa negocierilor, trebuie sa avem usi deschise la marile puteri.
Am vazut ca a fost o reactie si din partea doamnei ministru Toiu. Ma uimeste atitudinea dansei, cu atat mai mult cu cat dansa a avut niste cuvinte nu tocmai elegante si la adresa presedintelui Trump sau a vicepresedintelui Vance”, a precizat Dancila.