Bărbatul a rămas câteva clipe în prag fără să spună nimic. Mi-a întins fotografia și m-a privit atent.
— „Semeni leit cu el… doar privirea e a mamei tale.”
L-am poftit înăuntru.
Și-a așezat pălăria pe masă, apoi a scos din buzunar un ceas de buzunar identic cu al meu.
Am încremenit.
— „Nu poate fi…”
L-a deschis încet.
În interior era gravată aceeași dată.
14 mai 1998.
— „Au fost făcute două,” mi-a spus. „Unul pentru tatăl tău și unul pentru mine.”
Nu mai înțelegeam nimic.
Bărbatul mi-a explicat că îl cunoscuse pe tata încă din copilărie. Fuseseră cei mai buni prieteni și lucraseră împreună ca restauratori de obiecte vechi.
Într-o zi au primit un ceas antic, găsit într-o casă abandonată.
Proprietarul le spusese un singur lucru:
„Nu-l întoarceți niciodată la ora la care s-a oprit.”
Au râs.
Nu l-au crezut.
În seara aceea, tata a potrivit limbile exact la3:33.
În clipa următoare, ceasul a început să bată singur.
Din ziua aceea, viața lui s-a schimbat.
Primea mesaje de la oameni pe care nu-i cunoștea. Întâlnea persoane care îi spuneau lucruri imposibil de aflat. Iar în fiecare an, în aceeași zi, ceasul bătea de exact douăzeci și șase de ori.
— „Credeam că înnebunește,” a spus bătrânul. „Până când am început să aud și eu ceasul.”
L-am întrebat de ce nu mi-a spus nimeni toate astea.
A oftat.
— „Pentru că tatăl tău a vrut să te țină departe de poveste. A crezut că dacă ascunde ceasul, totul se va termina cu el.”
Am privit spre sertar.
Era gol.
Ceasul dispăruse.
Am căutat peste tot.
Nicăieri.
În acel moment, telefonul meu a vibrat.
Un mesaj nou.
„L-ai pierdut din nou.”
Am răspuns imediat:
„Cine ești?”
Au trecut doar câteva secunde.
Apoi a venit răspunsul.
„Privește fotografia.”
Am ridicat poza pe care mi-o adusese bătrânul.
Nu-mi venea să cred.
În spatele tatălui meu, reflectat în geamul unei mașini, se vedea un băiat de vreo șapte ani.
Purta aceeași haină pe care o aveam eu în fotografiile din copilărie.
Doar că fotografia fusese făcută cu aproape zece ani înainte să mă nasc.
Am ridicat încet privirea spre bătrân.
Scaunul era gol.
Dispăruse fără să deschidă ușa.
În liniștea casei s-a auzit din nou sunetul acela metalic.
Bam… Bam… Bam…
Ceasul bătea din nou.
Ora era exact3:33.
Iar pe ecranul telefonului a mai apărut un ultim mesaj:
„Acum este rândul tău să păstrezi timpul.”