Ciclonul Zack ajunge în România Este alertă maximă. Meteorologul ANM a făcut anunțul

Administrația Națională de Meteorologie anunță că vremea rea intră mai întâi în nordul țării, în special în Moldova, unde miercuri sunt așteptate vijelii puternice și o răcire accentuată a temperaturilor.

Joi, scăderea termică se va simți la nivel național.

Unde lovește mai întâi ciclonul Zack„De joi încolo şi, posibil, mare parte a săptămânii viitoare – maximele termice se vor situa, în general, între 10 şi 20 de grade. Deci, vor fi regiuni în care temperaturile vor coborî sub normalul perioadei în care ne aflăm. Vor fi şi precipitaţii – la început, în vest, pentru că de acolo vine sistemul noros asociat formaţiunii depresionare (…) Apoi, vor fi în toate regiunile ţării ploi”

— Florinela Georgescu, director de prognoză al ANM

Fenomenul aduce ploi torențiale și vânt foarte puternic, cu rafale asemănătoare celor de uragan, mai întâi în vestul țării și apoi în restul regiunilor. Temperaturile coboară brusc și se vor încadra între 10 și 20 de grade Celsius.

În zonele montane cele mai înalte sunt prognozate precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare.

Deși România nu se află în centrul furtunii, influențele ciclonului Zack se vor resimți mai ales în vestul și nord-vestul țării.

Ciclonul Zack a lovit deja sudul și vestul Europei, lăsând în urmă pagube serioase. În Franța, ploile torențiale au provocat inundații de o intensitate excepțională, iar în Catalonia, Spania, cel puțin o persoană a murit.

În Italia, mai multe orașe au fost afectate de furtună, unde în doar 40 de minute s-au acumulat 60 de litri de apă pe metrul pătrat. Alte țări atinse de fenomen sunt Marea Britanie, Belgia, Danemarca și Polonia.

Pentru România, Administrația Națională de Meteorologie indică o răcire accentuată în intervalul 22 septembrie – 5 octombrie. Temperaturile vor scădea cu peste 10 grade, de la valori specifice verii la cele de toamnă.

Ploile vor cuprinde majoritatea regiunilor, iar în zonele montane înalte sunt posibile episoade de lapoviță și ninsoare, pe fondul aerului rece care intră în țară.

Vremea intră într-o perioadă de instabilitate, cu frig, ploi torențiale și vânt puternic, iar meteorologii avertizează că influențele ciclonului Zack pot persista mai mult decât se estima inițial.