Nicușor Dan a promulgat legea care interzice decontarea chiriei pentru parlamentarii cu locuințe: un gest simbolic, dar și o decizie de echitate fiscală

Promulgarea legii care interzice decontarea chiriei pentru parlamentarii care dețin deja locuințe în București sau Ilfov marchează o schimbare necesară în modul în care sunt tratate privilegiile clasei politice. Este o decizie ce poate părea minoră la prima vedere, dar care are un impact puternic la nivel de principiu: statul nu ar trebui să plătească pentru confortul personal al unor aleși care, de fapt, nu au nevoie de acel sprijin financiar.

De-a lungul anilor, s-a discutat mult despre modul în care unii parlamentari profitau de portițe legislative pentru a primi bani de chirie, în ciuda faptului că aveau locuințe personale în apropierea locului de muncă. Legea vine să corecteze această nedreptate și transmite un mesaj clar: funcția publică nu trebuie confundată cu un privilegiu personal.

Pentru mulți români, ideea că un parlamentar, care deja beneficiază de o indemnizație consistentă, primește și bani de cazare, deși locuiește în București, este greu de acceptat. Într-un context social în care se cere tot mai multă responsabilitate și transparență din partea celor care conduc, o astfel de lege răspunde așteptărilor cetățenilor.

Promulgarea acestei legi este și un semnal politic. Ea nu doar limitează un abuz financiar, ci subliniază nevoia unei schimbări de mentalitate în rândul celor care fac parte din Parlament. Funcția de deputat sau senator ar trebui exercitată cu demnitate și simț al măsurii, nu cu dorința de a exploata fiecare avantaj posibil.

În același timp, decizia reflectă și o presiune publică tot mai mare în direcția tăierii beneficiilor nejustificate ale aleșilor. O societate echitabilă începe cu reguli clare și egale pentru toți, inclusiv pentru cei care le creează. Prin urmare, această măsură, chiar dacă nu rezolvă toate problemele legate de cheltuielile parlamentare, poate fi un pas concret spre o reformă mai largă a modului în care funcționează instituțiile statului.

În cele din urmă, dincolo de aspectul legislativ, rămâne o întrebare simplă, dar importantă: cât de mult sunt dispuși aleșii să renunțe la avantaje nemeritate în numele corectitudinii? Această lege ar putea fi începutul unui răspuns.