Raluca avea 24 de ani când a devenit mamă. Nu era căsătorită, nu avea sprijin, dar știa un singur lucru: își dorea acel copil mai mult decât orice pe lume.
Nașterea a fost grea, iar doctorii au intrat în panică. Băiețelul s-a născut cu grave probleme cardiace și nu respira. L-au resuscitat, i-au făcut tot ce-au putut.
În cele din urmă, l-au pus în brațele ei pentru câteva minute.
„Îi tremura pieptul. Abia respira. L-am strâns cât am putut și i-am zis: mami te iubește, iartă-mă că nu pot face mai mult pentru tine.”
Apoi, medicii i l-au luat. I s-a spus că nu a supraviețuit.
N-a primit un certificat de deces. Nici nu a văzut vreun sicriu. I s-a spus că spitalul s-a ocupat de tot.
Raluca a intrat într-o depresie adâncă. A plecat din oraș. A încercat să-și refacă viața, dar n-a mai fost niciodată la fel.
5 ani mai târziu, într-o vizită de rutină la un spital din București unde lucra o prietenă, Raluca a intrat într-o sală de pediatrie.
Un băiețel cu ochi căprui și păr cârlionțat s-a uitat la ea lung… și a zis:
„Tu ești… mami?”
Inima ei a încremenit. L-a întrebat cum îl cheamă.
„David.”
Numele pe care ea îl alesese, dar nu apucase să-l spună nimănui.
Ce a aflat Raluca despre acel copil a dat peste cap întreaga ei existență. Un lanț de minciuni, adopții ilegale și tăcere medicală.
Cum a supraviețuit? Cine l-a luat? Și de ce i s-a spus că a murit?
Răspunsurile sunt mai șocante decât și-ar fi imaginat vreodată.